Mi-am luat adidasi nike, trening adidas, inima intre premolari si mi-am facut abonament la sala de forta. Aici ma opresc pentru aplauze.
Asadar, am pornit intr-o miscare cvasi-rectilinie uniform incetinita, pe planul inclinat ce uneste locuinta de sala cu pricina. Coeficientul de frecare aproape de 1 facea ca energia mecanica a corpului in miscare sa tinda spre 0.
Intru in sala si membrana auditiva incepe sa vibreze cu frecventa undelor sonore determinate de gemetele si pufaiturile celorlalti abonati. Dintr-o data mi-am dorit ca sala sa fie una de lectura.
Un impuls cinetic m-a facut sa intru. Iau o gantera in mana si brusc, acceleratia gravitationala creste de cateva ori si face asta cu incapatanare doar intr-un cerc cu raza de un metru in jurul meu.
Dintr-odata numeralele devin rationale si ajung gafaind d'abia la 5 si trei sferturi. Asta in timp ce greutatile crescatoare sunt marginite si limitate la cateva sute de grame. Unghiul dintre humerus si cubitus incremeneste la 180 de grade si indiferent de suma fortelor ascendente nu vrea sa devina ascutit.
In urma dilatarii timpului, diferenta dintre T1 si T0 ajunge cu greu la 10 minute, eu devin irational si cresterea muschilor, numar imaginar.
Suficient pentru azi. Mai e si luna viitoare o zi.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Consoarta se vede nevoita sa intervina pentru a corecta niste greseli grave din acest post. Inima si adidasii se afla intre premolari de cateva luni bune, timp in care unghiul de 180 de grade a devenit istorie. Iar ziua de luna viitoare are loc la maxim 3 zile datorita perseverentei personajului principal din acest post.
ReplyDeleteCu speranta ca nu am stricat buna impresie pe care titularul adidasilor a vrut sa o lase, imi asum io cele spuse de el si promit sa ma infatisez in acelasi ritm la sala.
:D
Pentru asa un post complex plin de reusite imaginare nu am decat un comentariu: get real!
ReplyDelete@Sara
ReplyDeleteDaca prefer adidasii intre premolari, s-ar putea ca lumea sa aiba un semn de intrebare cu privire la cum gatesti. :-p
Ajunge un membru al familiei intr-o lumina nefavorabila. De ce vrei si tu? ;)
@Catalin
ReplyDeleteReusitele imaginare par reale intr-un mediu virtual.
Oameni buni, nu va lasati pacaliti! Io gatesc minunat! ;)
ReplyDeleteMa simt apasat de greutatea raspunsului. Poti observa cresterea lichenilor daca liziera padurii nu e departe, poti fi obtuz intre frontal si occipital, poti trai relativ dar nu poti face din T1, T0. Aaa, dar poti auzi acceleratia grava a unei masini frantzuzesti :)
ReplyDeleteAştept din parte-ţi post-uri mai consistente, în concordanţă cu numărul sinapselor pe care ţi le-am ghicit de-a lungul timpului. Altfel îţi pot ceda blog-ul meu spre a putea fi folosit pe post de mirror (dacă termenul se poate aplica în acest domeniu). Mai ales că acesta cred că s-ar potrivi. :)
ReplyDeleteÎntr-un astfel de caz chiar s-ar putea şterge orice acuzaţie de mimetism sau, mai rău, plagiat dacă e să ne gândim la ultima particulă a numelui (blogului) meu.
Neuro-nul nu poate sa faca sinapse decat cel mult catre el insusi, unele reflexive.
ReplyDeleteSi apropo de reflexii, nu am nevoie de mirrorul tau. Ia-ti particula si du-te la scara ta!
Aici e blogu' meu.
Las' ca vezi tu ce comentarii iti fac acolo. ;)
You (plural)can do better than this.
ReplyDeleteŞi apropos, vezi că reply-urile lui Cătălin (câteva...mă rog...foarte câteva) mi s-au părut chiar mai bune decât postul propriu-zis. Şi dacă am ajuns să-l folosesc pe Cătălin drept referinţă pentru blog-ul tău însemnă că acesta din urmă este încă foarte slab. Dar nu dispera, dacă mi-am făcut timp şi am ajuns totuşi să ţi-l comentez, lucrurile nu-s chiar catastrofale.
Şi încă ceva. L-am citit pe tot, cu tot cu replici, ca să pot comenta pe tema lui.
Recunosc. Catalin comenteaza foarte bine. Tocmai de aceea l-am cocotat in topul comentatorilor. ;)
ReplyDeleteSi ca sa ma repet: tu ai un blog.da.nu'l citeste nimeni. Sau mai bine zis, il citeste nimeni ca tocmai am intrat pe acolo.