O zi din viata

Inca din timpul somnului omor un tantar enervant.
Ma trezesc, omor un paianjen ce digera o musca moarta.
Ma scarpin, iau viata unor celule din epiderma.
Ma spal pe dinti, omor cateva bacterii.
La masa mananc o bucata dintr-un corp mort ce a apartinut candva unui pui.
Ma incalt cu pielea unei vaci moarte.
In drumul spre masina, calc doua furnici si un gandac.
Ma urc in masina; volan si schimbator facute din alta vaca, alta moarte.
Merg spre serviciu, ucid 8 musculite cu bara si 3 cu parbrizul.
Trec pe langa un caine pe marginea drumului. Mort si el.
Imi taie un sofer calea. Tot el suiera printre dinti ceva de mama. Si morti.
M-a vazut mai frumos ca el. A murit de ciuda.
Dau drumul la radio. Muzica. Michael Jackson. Mort.
Schimb canalul. Elvis Presley. Mort si el.
Ajung la serviciu, imi omor timpul.
Cateva ore sunt ingropat in munca.
Pauza de masa: mestec un cadavru de peste prajit.
Cineva mi-a zis un banc. Am murit de ras.
Nu fac nimic. Mor de plictiseala.
Citesc stiri: cutremure, uragane, eruptii vulcanice. Moarte.
Ajung acasa. Ma uit la televizor. Un film vechi. Toti actorii morti.
Dau la meci. Un fotbalist e aclamat de o pitipoanca mortala. Are o intrare criminala la adversar.
Deschid geamul. Aud un urs la container: decedeez, decedez.
Ma gandesc ca la fiecare respiratie a mea, moare cineva pe glob. (Poate ar trebui sa folosesc apa de gura.)
Ma opresc aici. Mi-a murit conexiunea la net.

Sex and the intercity

Titlul nu prea are legatura cu ce o sa scriu mai departe dar mi-a placut cum suna si am zis ca macar sa nu uit formularea geniala. Cu intercity-ul nu o sa merg curand asa ca n-are rost sa pastrez titlul pentru alt post.

Asadar, daca trenul pica macar sa acoperim sexul. La propriu.

Am fost sa-mi cumpar prezervative la cea mai apropiata farmacie din cartier. Una e sa cumperi din supermarket cand procesul tehnologic e simplu si se desfasoara pe axa: te duci - iei din raft - mergi la casa - mergi acasa. La farmacie e mai complicat. Trebuie sa verbalizezi cererea.

Ma si vedeam cerand prezervative tusind imediat dupa, ca sa nu auda toata lumea de la coada ce cumpar. Vanzatoarea urma sa nu inteleaga si sa spuna tare "ce-ati spus ca doriti?", apoi sa o intrebe cu vocea data la maxim pe colega aflata in magazie "auzi tu Nuti, cat ziceai ca sunt prezervativele alea ca a venit un domn sa cumpere". Groaznic. Cu toate temerile astea amplificate invers proportional cu distanta pana la farmacie, am plecat.

Luasem de acasa vreo doua tarcoale pe care le-am dat apoi in jurul farmaciei si cand am vazut ca nu e nimeni, am intrat.
- As dori o cutie de prezervative, va rog! am spus dupa ce am inspirat adanc.
- Da, cum sa nu? Avem o singura cutie, poftiti! mi-a raspuns politicoasa vanzatoarea.
Deci era mult mai simplu decat ma asteptam. Sunt eu mai timid dar se pare ca nu are rost. Pana la urma, e ceva normal sa cumperi prezervative.

Mi le-a dat, le-am platit si am intors cutia cu fata in sus. Scria mare "XXL".

M-am blocat. Eu acum ce fac? Sa inventez repede o scuza si sa cer banii inapoi? Sa spun ca nu-mi place textura sau ca nu am incredere in firma? Sa intreb rusinat "alta marime nu aveti?". Doamna tocmai imi spusese ca era ultima cutie deci, nicio sansa.

Asadar, cu cel mai firesc gest posibil, cu o mimica naturala ce lasa sa se inteleaga ca asta era si dimensiunea dorita initial, le-am luat si am plecat acasa.

Asta e. Data viitoare o sa fiu mai atent.
Astea mi-au fost mici.

Scuipatul

Suntem o tara in care sportul din titlu este practicat in masa, de la faza pe cartier pana la liga din parlament.

Se scuipa la punct fix, cu rotocolul perfect care nu pierde niciun mol de substanta in aer pana atinge tinta. Se scuipa rapid, pe neasteptate, din goana masinii, la foc automat, se scuipa cu zgomot sau pe mute, se scuipa dupa ce in prealabil s-au golit sinusurile pana in cea din urma ramificatie a lor.
Pe strada, pe trotuar, in autobuz si, ar putea sa va uimeasca, chiar si pe stadion.

Ei bine, eu nu stiu sa scuip. Inca un motiv pentru care nu ma simt roman autentic. Am incercat cand eram mai mic dar se pare ca sunt prea ... imprastiat.
La mine, nici macar cojile de seminte nu aterizeaza in castron pe auto-pilot si trebuie sa le plimb prin aer cu mana din dotare.

Cand aveam vreo 6-7 ani, am mers pentru prima data la dentist. Nu mai stiu imprejurarile in care m-am dus dar imi aduc aminte ca eram singur. Stiu, curajos baiat. Multumesc.

Am asteptat cuminte pe hol, timp in care eram acompaniat de sunetul inconfundabil de freza si gemetele nefericitilor ajunsi inaintea mea.
Repet, eram pentru prima data la dentist si nu stiam cum arata inauntru o astfel de camera.

Am intrat, m-am asezat pe scaunul cam inalt pentru mine si am fost foarte ascultator. Dupa ce nenea dentistu' mi-a polizat dintele cu problema mi-a zis scurt, "scuipa!".
Eu eram cu gura plina de saliva si sange amestecat cu urme ramase de la slefuirea dintelui. Unde mai pui ca eram si anesteziat.
Vazandu-ma cam nedumerit, dentistul repeta comanda mai convingator: "scuipa, ma!".
Eu, baiat bine crescut, inca ezitam. L-am intrebat din ochi si ceream rugator clarificarea situatiei. La a treia incurajare imperativa din partea dentistului, am hotarat sa ma conformez.
Am scuipat tot ce aveam in gura. De cateva ori. Pe jos.

Si acum imi aduc aminte cum arata ciudata compozitie din gura mea, imprastiata pe linoleumul gri, ceausist.

Cred ca mecanismul de aparare impotriva situatiilor penibile a intrat in functiune in momentul imediat urmator cand dentistul mi-a aratat mica chiuveta langa scaun, de existenta careia nu eram constient inainte. Astfel, nu-mi mai amintesc nimic dupa acest moment. L-am izolat pe dentist impreuna cu probabila lui perplexitate in cel mai intunecat colt al memoriei mele.

De atunci, nu mai scuip nimic.

8 ore

Merge vorba ca 8 ore de somn ar fi suficiente.

Totusi, cam impiedicata vorba asta. Pe la mine n-a ajuns si daca a trecut cumva prin vecini, nu a batut nici macar in teava sa-mi anunte vestea.

Somnul este printre putinele lucruri care imi ies bine. As putea spune, fara falsa modestie, ca sunt chiar expert. Stiu totul despre pozitii, sincronizarea pleoapelor, controlarea respiratiei, relaxarea precisa a fiecarui centimetru de muschi, scarpinare, vise si vorbit in somn. Cunosc marja de variatie a densitatii pernei, coeficientul de elasticitate al saltelei, materialul perfect pentru plapuma si cearsaf.

Trezirea nu-mi place. Doar cea accidentala din timpul noptii cand ceasul imi comunica generos ca mai pot dormi cateva ore.

Imi amintesc sesiunile din facultate cand strangeam patul ca sa nu ma ispiteasca si astfel sa pierd ore pretioase de invatat. Cu toate acestea, reuseam eu sa adorm si chircit pe scaunelul penitential de 20x20cm, avand cursurile in brate. Ce mai, daca apetitul pentru somn ar fi popor, eu as fi China. In domeniu sunt o adevarata ... somnitate.

De obicei dorm adanc si netulburat de zgomotele inconjuratoare. Acum ceva ma trezeste. Au trecut 8 ore. De data asta cedez.

E timpul sa plec de la serviciu.

Intalniri de ordinul IV

La cateva franturi de secunda dupa big-bang, chiar inainte de separarea fortelor si constantelor universale, a fost data o lege imuabila: doi angajati din birouri diferite, care nu au prea multe in comun, nu trebuie sa se intalneasca pe coridorul companiei de mai mult de trei ori in aceeasi zi.

Prima intalnire accidentala se rezolva usor. Este bine aprofundata in manualele de specialitate. Oricand poti folosi enervanta intrebare "ce faci?", te poti interesa despre weekendul tocmai incheiat, ultimul film vizionat, felul in care cad blugii proaspat achizitionati pe posteriorul posesorului sau poti discuta exhaustiv despre sacru si profan ca o introducere generala in studiul fenomenologic si istoric al faptelor religioase la Mircea Eliade. Poti sa faci toate astea si gata. Ai scapat.

A doua oara, devine mai dificil. Norii complexitatii se abat asupra situatiei. Esti pe un teren relativ sigur daca incerci o remarca despre vreme. Pana la urma, vremea exista doar pentru a ne scoate din casa si din incurcaturile sociale.

A treia oara n-ai altceva de facut decat sa treci rapid pe langa el cu un zambet cam tamp. E unica si ultima solutie.

Dar atat. A patra oara NU se mai poate. Se intra intr-o imposibilitate conceptuala si mecanismul cognitiv se gripeaza. Nu exista studii comportamentale care sa ne spuna ce se intampla dupa acest punct critic. Institutele britanice de cercetare raman mute in fata abisului creat.

Deci, nu starniti universul! E posibil ca astrele sa nu ne mai vorbeasca, planetele sa nu se mai alinieze si adio integrare in absolut.
Va implor! Nu mai iesiti pe culoar!

Un kilogram de prieteni, va rog!

Sa-mi faca si mie cineva cont pe Facebook!

Vreau si eu sa fiu cool. Si trendy.
Sunt in cautare disperata de prieteni buni doar de agatat in sidebar la lista de friends. Colectionez amici virtuali mai abitir ca surprizele lipicioase de guma Turbo de pe vremuri sau ambalaje de ciocolata atent impaturite. Ma fascineaza incrementarea continua a numarului de contacte. Nu ma intereseaza cine sunt cei carora le dau Add, vreau doar sa fie cat mai multi. Dati-mi doza zilnica de prieteni noi! Acum!

Daca nu va cer prea mult, as vrea si un mic cont pe Hi5. Imi face foarte mare placere sa vad pozele in care un grup de pixeli e bine folosit cu minunatu-mi chip. Sunt sigur ca si altii ma vor gasi fascinant.

Deci, un kilogram de prieteni, va rog!
Cum, trece putin peste? Nu-i nimic. Ramane asa.


As zice mai multe dar filmuletul de mai jos o face mult mai bine.

South Park "poke"ing fun at Facebook from Funny Videos I Find on Vimeo.

Fizic si fizica

Mi-am luat adidasi nike, trening adidas, inima intre premolari si mi-am facut abonament la sala de forta. Aici ma opresc pentru aplauze.

Asadar, am pornit intr-o miscare cvasi-rectilinie uniform incetinita, pe planul inclinat ce uneste locuinta de sala cu pricina. Coeficientul de frecare aproape de 1 facea ca energia mecanica a corpului in miscare sa tinda spre 0.

Intru in sala si membrana auditiva incepe sa vibreze cu frecventa undelor sonore determinate de gemetele si pufaiturile celorlalti abonati. Dintr-o data mi-am dorit ca sala sa fie una de lectura.
Un impuls cinetic m-a facut sa intru. Iau o gantera in mana si brusc, acceleratia gravitationala creste de cateva ori si face asta cu incapatanare doar intr-un cerc cu raza de un metru in jurul meu.
Dintr-odata numeralele devin rationale si ajung gafaind d'abia la 5 si trei sferturi. Asta in timp ce greutatile crescatoare sunt marginite si limitate la cateva sute de grame. Unghiul dintre humerus si cubitus incremeneste la 180 de grade si indiferent de suma fortelor ascendente nu vrea sa devina ascutit.

In urma dilatarii timpului, diferenta dintre T1 si T0 ajunge cu greu la 10 minute, eu devin irational si cresterea muschilor, numar imaginar.

Suficient pentru azi. Mai e si luna viitoare o zi.