Suntem o tara in care sportul din titlu este practicat in masa, de la faza pe cartier pana la liga din parlament.
Se scuipa la punct fix, cu rotocolul perfect care nu pierde niciun mol de substanta in aer pana atinge tinta. Se scuipa rapid, pe neasteptate, din goana masinii, la foc automat, se scuipa cu zgomot sau pe mute, se scuipa dupa ce in prealabil s-au golit sinusurile pana in cea din urma ramificatie a lor.
Pe strada, pe trotuar, in autobuz si, ar putea sa va uimeasca, chiar si pe stadion.
Ei bine, eu nu stiu sa scuip. Inca un motiv pentru care nu ma simt roman autentic. Am incercat cand eram mai mic dar se pare ca sunt prea ... imprastiat.
La mine, nici macar cojile de seminte nu aterizeaza in castron pe auto-pilot si trebuie sa le plimb prin aer cu mana din dotare.
Cand aveam vreo 6-7 ani, am mers pentru prima data la dentist. Nu mai stiu imprejurarile in care m-am dus dar imi aduc aminte ca eram singur. Stiu, curajos baiat. Multumesc.
Am asteptat cuminte pe hol, timp in care eram acompaniat de sunetul inconfundabil de freza si gemetele nefericitilor ajunsi inaintea mea.
Repet, eram pentru prima data la dentist si nu stiam cum arata inauntru o astfel de camera.
Am intrat, m-am asezat pe scaunul cam inalt pentru mine si am fost foarte ascultator. Dupa ce nenea dentistu' mi-a polizat dintele cu problema mi-a zis scurt, "scuipa!".
Eu eram cu gura plina de saliva si sange amestecat cu urme ramase de la slefuirea dintelui. Unde mai pui ca eram si anesteziat.
Vazandu-ma cam nedumerit, dentistul repeta comanda mai convingator: "scuipa, ma!".
Eu, baiat bine crescut, inca ezitam. L-am intrebat din ochi si ceream rugator clarificarea situatiei. La a treia incurajare imperativa din partea dentistului, am hotarat sa ma conformez.
Am scuipat tot ce aveam in gura. De cateva ori. Pe jos.
Si acum imi aduc aminte cum arata ciudata compozitie din gura mea, imprastiata pe linoleumul gri, ceausist.
Cred ca mecanismul de aparare impotriva situatiilor penibile a intrat in functiune in momentul imediat urmator cand dentistul mi-a aratat mica chiuveta langa scaun, de existenta careia nu eram constient inainte. Astfel, nu-mi mai amintesc nimic dupa acest moment. L-am izolat pe dentist impreuna cu probabila lui perplexitate in cel mai intunecat colt al memoriei mele.
De atunci, nu mai scuip nimic.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
Inteleg ca ai ramas reticent in privinta vizitelor la dentist, da' sa nu mai vrei tu pe stadion nici daca iti platesc io biletul, asta nu mai inteleg :pp
ReplyDeleteintregul nostru birou rade intru consolidarea mecanismului tau de aparare impotriva situatilor penibile :))
Pe stadion nu merg pentru ca acolo vin majorete si mie nu-mi place de ele. :-p
ReplyDeleteSper ca esti singura la birou. :-s
Nunu, nu sunt singura! Am chemat si majoretele! :))
ReplyDeleteSa nu vii cu ele acasa! Nunu. ;)
ReplyDeleteMa bucur ca nu sunt singurul care trateaza flegmatic majoretele mereu prezente la marginea verighetei. Ptiu, am scapat de grija asta :)
ReplyDeleteNu am inteles cui apartinea mecanismul de aparare impotriva situatiilor penibile, dar as paria pe doctor. Bine ca erai anesteziat si nu ti-ai adus aminte perechea de palme pe care ai primit-o :)
Mai terminati o data (scris dezlegat :-p) cu majoretele!
ReplyDeletePe verigheta mea scrie Sara si daca nu sunt cuminte, S-ul ala stilizat se transforma in G. Acolo dorm la noapte.
Pacat. O sa mai citesc blogu' cand o sa-ti schimbi gravura in "www.neuro-nul.blogspot.com". Atunci o sa stiu ca te-ai implicat cu adevarat. Citez Southpark : "Am I a joke to you?"
ReplyDeleteodata cu postul asta, a devenit posibila gasirea blogului printr-un simplu google search pentru [popcorn scuipat in wc] :-)
ReplyDelete:-))
ReplyDeleteAsta pentru ca n-ai cautat ceva mai inteligent, de ex.[fluier facebook corporatist] sau [linoleumul ceausist de ordinul IV].
Nu mai e nimeni in tot internetul care sa acopere aceste subiecte de nisa.