Lumea de dincolo

Intre oameni exista doua categorii importante, separate de o granita cu câmp minat si graniceri inarmati, avand caini special antrenati sa te rupa. Granita se numeste simplu, tejghea.
Astazi voi vorbi despre ei, cei de dincolo de ea.

O cunoastem cu totii pe functionara acra formata din 90% agurida si restul otet de mere. Inima ei pompeaza bors, dintii-i macina muraturi, gura rasteste doar cuvinte formate din multe consoane cu precipitatii atasate, timbrul vocii ei ar face invidioasa o tigaie aruncata pe scari intr-un bloc, noaptea. Dar e data cu ruj. Un ruj strident si care nu tine cont de granita pusa de Dumnezeu buzelor ei subtiri.

Pe langa eroul principal din paragraful anterior, exista un inamic mult mai insidios, mai camuflat. Este vanzatoarea binevoitoare care iti acompaniaza fiecare pas facut pe teritoriul ei cu rotocoale in jurul tau si intrebari agasante: "Va pot ajuta? Cautati ceva anume? Ati vazut noua colectie? Nu credeti ca vi s-ar potrivi acest articol? Il doriti pe albastru? XL?". Dupa ce ti-a rasucit mana la spate si te-a invins sa probezi marfa iti explica profesionist ca "E stramt? Nu-i nimic, se lasa dupa cateva purtari. E larg? Sigur intra la apa dupa doua spalari. E moale? Se intareste. E tare? Se inmoaie. E scamosat? Asa se poarta.".

Deci, dupa cum se poate lesne observa, nu am o afinitate prea mare fata de dincolodetejgheni.

De curand am intrat intr-o institutie si secretara, de dupa transeul cu formulare, inarmata cu stampile, agrafe si capsatoare, se uita disperata in stanga si dreapta apoi cu o voce grabita imi spune “Nu stiu ce-am facut ca am bagat un rand in plus intr-un tabel Word. Ati putea sa ma ajutati sa-l sterg?”. Mi-am dat seama ca situatia e grava daca ea se adreseaza primului venit, un necunoscut, si il roaga sa depaseasca santul cu apa si crocodili, sa sara gardul de sârmă ghimpata si sa calce pe pamantul lor, al celor de dincolo.

Priceput cum ma stiti, am rezolvat situatia in cateva secunde, timp in care unghiile ei s-au scurtat cu 2 milimetri si ochii-i pendulau de la est la vest pe directia biroului sefului.
Am trecut iar granita la noi cand ea isi aduce aminte de o noua catastrofa “Dar tabelul era mai pe centru. Cum sa fac sa il mut la loc. Dar repede pana nu vine seful ca ma omoara.”

Aici am dat pause. Am savurat ultimul ei cuvant precum o inghetata de fructe, cu frisca, topping de caramel si o capsuna mare cocotata in varf, mancata cadru cu cadru intr-o zi de vara.