Concediu la tara

Vara asta am vrut sa ma racoresc, sa scap de canicula inabusitoare si dupa o dezbatere democratica cu sotia, a fost ales Egiptul. Asta e tara din titlu.

Astfel nevasta cu o mana târa trolerul, cu cealalta imi aplica acelasi tratament mie.

Nu stiu cine a decis amplasarea aeroportului Baneasa langa o mica statie de autobuz. Proasta inspiratie. Din cauza statiei, e foarte probabil sa treci pe langa el, neobservandu-l. Doar mirosul de transpiratie si gunoaie il da de gol. Iar asta e singurul context in care poti folosi atributul "gol". Inauntru e plin de o pasta de oameni si femei, persoane si unguri, bucati de valize, membre detasate de corp, resturi de bilete, franturi de injuraturi, vocale si consoane mixate neinteligibil.

Ajunsi in Egipt, am fost primiti cu caldura. Gradele de afara se luau la intrecere si duceau un finish la fotografie cu o juma' de unghi drept.

Egiptenii au amenajat foarte bine tara. Nu e ca la noi unde langa mare trebuie sa te multumesti cu 3 metri de plaja erodata. Cu o minutioasa grija, ei au asezat nisip, fir cu fir, pe toata suprafata tarii.

Il stiti pe copilul ala enervant care in alergarea haotica pe plaja face ca nisipul de pe talpile lui sa aterizeze la tine pe inghetata? Ei bine, el nu era prezent. Din fericire.

Il stiti pe nesimtitul care, atunci cand intri in apa si astepti corpul sa semneze un tratat de neagresiune cu apa, milimetru cu milimetru, vine si intra galagios in apa stropind totul in cale? Ei bine, el nu era prezent. Din fericire.

Le stiti pe tipele alea care toata ziua fac plaja topless? Nici ele nu erau. Din pacate. Erau in schimb niste araboaice carora li se vedeau cativa centimetri lasati neacoperiti de costumul de baie. Asta pentru ca nu purtau manusi.

Mie mi-a placut in Egipt cu taxiul. Circulatia auto, la orice intersectie era ierarhizata intr-un sistem bine gandit de cedeaza trecerea si nervii pe baza intensitatii claxonului. Tot pe acelasi sistem se ocupau benzile unde concurenta la admitere era de doi-trei pe loc.

Fiind un popor de oameni dusi la teatru si concerte simfonice, la aterizarea avionului, conationalii nostri izbucneau in aplauze. Pilotul, obisnuit la randu-i cu scena, iesea de dupa cortina, cu o mana conducea avionul, cu alta aplauda si el iar cu cealalta facea reverente.
Eu am strigat "bis, bis". A doua aterizare nu i-a mai iesit asa bine.
Acum eu cu o mana stau in ghips, cu alta scriu iar cu cealalta ma gandesc la concediul viitor.
Ma duc la tara.