Lumea de dincolo

Intre oameni exista doua categorii importante, separate de o granita cu câmp minat si graniceri inarmati, avand caini special antrenati sa te rupa. Granita se numeste simplu, tejghea.
Astazi voi vorbi despre ei, cei de dincolo de ea.

O cunoastem cu totii pe functionara acra formata din 90% agurida si restul otet de mere. Inima ei pompeaza bors, dintii-i macina muraturi, gura rasteste doar cuvinte formate din multe consoane cu precipitatii atasate, timbrul vocii ei ar face invidioasa o tigaie aruncata pe scari intr-un bloc, noaptea. Dar e data cu ruj. Un ruj strident si care nu tine cont de granita pusa de Dumnezeu buzelor ei subtiri.

Pe langa eroul principal din paragraful anterior, exista un inamic mult mai insidios, mai camuflat. Este vanzatoarea binevoitoare care iti acompaniaza fiecare pas facut pe teritoriul ei cu rotocoale in jurul tau si intrebari agasante: "Va pot ajuta? Cautati ceva anume? Ati vazut noua colectie? Nu credeti ca vi s-ar potrivi acest articol? Il doriti pe albastru? XL?". Dupa ce ti-a rasucit mana la spate si te-a invins sa probezi marfa iti explica profesionist ca "E stramt? Nu-i nimic, se lasa dupa cateva purtari. E larg? Sigur intra la apa dupa doua spalari. E moale? Se intareste. E tare? Se inmoaie. E scamosat? Asa se poarta.".

Deci, dupa cum se poate lesne observa, nu am o afinitate prea mare fata de dincolodetejgheni.

De curand am intrat intr-o institutie si secretara, de dupa transeul cu formulare, inarmata cu stampile, agrafe si capsatoare, se uita disperata in stanga si dreapta apoi cu o voce grabita imi spune “Nu stiu ce-am facut ca am bagat un rand in plus intr-un tabel Word. Ati putea sa ma ajutati sa-l sterg?”. Mi-am dat seama ca situatia e grava daca ea se adreseaza primului venit, un necunoscut, si il roaga sa depaseasca santul cu apa si crocodili, sa sara gardul de sârmă ghimpata si sa calce pe pamantul lor, al celor de dincolo.

Priceput cum ma stiti, am rezolvat situatia in cateva secunde, timp in care unghiile ei s-au scurtat cu 2 milimetri si ochii-i pendulau de la est la vest pe directia biroului sefului.
Am trecut iar granita la noi cand ea isi aduce aminte de o noua catastrofa “Dar tabelul era mai pe centru. Cum sa fac sa il mut la loc. Dar repede pana nu vine seful ca ma omoara.”

Aici am dat pause. Am savurat ultimul ei cuvant precum o inghetata de fructe, cu frisca, topping de caramel si o capsuna mare cocotata in varf, mancata cadru cu cadru intr-o zi de vara.

Tara noastra

Va avertizez. Sunt suparat, frustrat, ofuscat si alte atribute din aceeasi familie denaturata.

M-am saturat de tara asta pana peste cap si, cand bate soarele, sapca.
E plina de mancatori de saorma si kebab carora li se scurge grasimea pe bărbie pana ajunge pe solduri unde se si depune.

Gasesti o gramada de cersetori nespalati buni doar sa intinda mana si sa te urmareasca insistent cu o mimica bine studiata si cu o voce afectata care te plimba pe scara sociala intre "conasule" si "sefule".

Azi ma enerveaza chiar si oamenii respectabili. Toti sunt deranjati daca ii intrebi ceva si iti raspund din mers, mormaind neinteligibil intr-o limba doar de ei cunoscuta.

Indiferent ce spuneti voi, eu nu simt ca apartin acestui loc. Imi vine sa plec de aici chiar si in tara vecina si aproape prietena, Ungaria. Atat de disperat sunt.
Nu inteleg nici macar cum unui fluviu demn si integru ca Dunarea ii place sa viziteze aceasta tara. Daca as fi in locul lui, as ocoli acest tărâm cu un cot mare in care m-ar si durea.

E o tara plina de analfabeti si inculti in care foarte rar gasesti cate unul care sa vorbeasca corect româneşte.

Am uitat sa va spun. E vorba de Austria. Sunt inca in delegatie.

Inteleg

Chiar inteleg. Ai prins un gandac si l-ai ars cu lupa. Te-ai distrat aruncand pungi cu apa peste pietonii ce-ti treceau pe sub fereastra. Ai incurcat pedala din stanga cu cea din dreapta si ai provocat o fuziune intre masina si copacul parcat neregulamentar pe marginea drumului. Ai luat ultima bucata de paine de la gura unui copil flamand. Ai pus piedica unei femei insarcinate. Ai folosit tunul cu apa pentru a racori demonstrantii pasnici. Ai luat-o de umeri si ai zvarlit-o cat colo pe baba tremuranda care ti-a luat locul in autobuz. Ai luat o bucata de uraniu radioactiv si ai pus-o in piata din centrul orasului. Ai apasat din greseala pe butonul rosu si ai declansat o explozie atomica. Te-ai insurat.

Inteleg toate acestea. Dar este impardonabil, de neiertat si fara nicio scuza ca ai putut pozitiona rola de hartia igienica astfel incat sa se deruleze pe langa perete si nu in partea dinspre utilizator.

LD

Probabil ca printre cele mai infricosatoare emisii verbale auzite vreodata de urechea umana se afla “scoateti o foaie de hartie!”, “buna ziua, suntem de la Fisc” si cea de care vreau sa vorbesc azi, “trezeste-te, e luni dimineata!”.

Nu stiu care latifundiar in expansiune sau corporatie in goana ei conspirationista a inventat saptamana actuala de lucru, dar putea sa faca un serviciu generatiilor urmatoare si sa sara peste luni dimineata. Calendarele ar trebui sa tina un moment de reculegere tipografica la locul cu pricina iar guvernele ar trebui sa interzica mentionarea initialelor nefaste. Tot ce se construieste cu atata migala in timpul saptamanii face implozie cand ajunge la momentul de timp numit LD si intr-un demers meşteric manolic trebuie sa o iei de la capat desi intreaga fiinta striga disperat si ragusit un "n" urmat de multe vocale "u".

Ne bucuram in inconstienta noastra naiva ca vine weekendul doar ca sa primim, pentru a cata oara, lovitura letala LD. In fiecare zi de vineri, indiferent ce am planui sau face, suntem tarati inexorabil catre momentul nefast ca un caine care se agata de tocul usii si zgarie toti peretii in escortarea cu forta catre baie.

Doar taxele si moartea sunt la fel de sigure ca LD dar macar ele au decenta sa vina mai rar.

Dar, ajunge! Am un plan. De acum inainte, weekendurile vor contine cele mai lungi zile posibile. Ma voi plictisi in ele. Dar asa, profesionist, sistematic, exhaustiv. Sa vad daca le convine. Voi duce plictiseala la un asemenea grad de perfectiune incat se va scoroji fractia din ecuatia geometrica a orbitei. Monotonia actiunilor proprii va pune piedica firului de nisip ce a capatat primplanul in partea ingusta a clepsidrei. Streasina isi va aduna in zadar toate puterile pentru alcatuirea unei noi picaturi uitand zilele de sprinteneala gravitationala cand picura pe fast forward.

Off, nu stiu ce a mers gresit ca iar e luni dimineata si iar trebuie sa muncesc.
Toata lumea stie ca la serviciu nu poti pierde vremea. Trebuie sa dai intotdeauna 100%. Asa o sa fac.
Luni 20%, marti 15%, miercuri 25% ...

Pana mea

In drumul cu masina spre Austria lucrurile sunt simple. Functiile vitale ale corpului tind catre limita de avarie, fluidele isi opresc circuitul, tranzitul intestinal se apropie de ocluzie si toate astea pentru ca tranzitul auto sa se faca cat mai lin posibil. Problema e ca tranzitul cu pricina se face prin tara vecina, Ungaria, locuita de oameni si autoritati care fac tot posibilul sa-ti bage bete'n roate.

Deci, auzind ca o masina de romani le traverseaza tara, toti locuitorii vecini s-au pus pe meditat si concentrat pana a aparut prin dezcretire o groapa chiar in fata rotii de sub masina al carei pasager eram. Roata, ametita de atata dat peste cap si curioasa din fire, si-a bagat nasul in haul cascat sub ea si a iesit de acolo cu cauciucul fâlfâind si un sâsâit in strungareata.

Astfel, toti pasagerii jos, deschide portbagajul, da bagajul, ia bagajul, tine geanta, ia sacosa, scoate roata, unde-i cricul, pune roata, vezi ca frige, baga roata, da bagajul, pune geanta, vezi sa-ncapa, indeasa bagajul, inchide portbagajul.
La sfarsit, fiind cam transparenti dupa atata efort epuizant, ne-am spalat cu lichid de parbriz desi ne-am fi dorit sange de ungur.

Bun, dar roata rănita in orgoliul ei de vitezista trebuia reparata, cu orgoliu cu tot. Mergem pana la prima benzinarie si ne gandim ca daca ii primenim aerul sub presiune, poate o convingem sa-si tina respiratia pana ajungem la destinatie. Buna idee dar pentru asta, roata ascunsa de rusine sub maldarul de bagaje trebuia scoasa. Si astfel, turnam continuarea de la "ia bagaju', da bagaju'" in parcarea benzinariei.
Roata se umfla repede in pene, adica in pana, dar sâsâitul enervant cu accent maghiar revine.

Alta idee. Mergem pana in sat si cautam o vulcanizare. Cand eram copil, cum parca o masina straina in fata blocului, toata gasca galagioasa inconjura masina prizoniera si striga din toti bojocii "caugumi, caugumi". Acum, strigam pe strada "gumi servis, gumi servis". Pana la urma gasim o reparatorie de roti si, cum publicul cerea insistent, am rulat "Bagajul se intoarce" la poarta vulcanizarii.
Inauntru un reprezentant al inamicului vorbea ungureste fara oprire, fara subtitrare. Dam repede telefon lui un guru, coleg cu noi, facem legatura si ne scoate din imposibilitatea lingvistica fara membre luxate. Se rezolva, platim 15 euro si plecam.

Pe drum, in goana masinii, ne bucuram ca dusmanul nu a sesizat euroii xeroxati cu care i-am platit. Mergem vreo ora si se pare ca unguru rade mai bine la urma. Ne-a lipit cauciucul tot cu hartie. Falsa si aia.

Uite asa, suntem fortati sa regizam un nou episod din "Bagajul se razbuna, contraataca, forever after, 2". 3D. De data asta, pe autostrada, cu masina dand din cap stanga-dreapta din cauza camionagiilor, prieteni cu vulcanizatorul, ce treceau amenintator de aproape de noi.

Ajunsi la destinatie, ati ghicit, am cautat o alta vulcanizare, doar cu austrieci in lista de human resources, dar telenovela cu bagajul a ramas blocata cu obstinatie pe cadrul cu descarcatul si incarcatul. Nu-i nimic, muschii astfel antrenati, nu vor avea nicio problema in ridicarea Oscarului.

Uite asa, trecand prin Ungaria, am ramas de doua ori cu pneul dezumflat si buza umflata.

Despre umor

Dupa o analiza personala, pertinenta si persistenta am ajuns la concluzia ca umorul s-a dat cu capul de pragul de sus in momentul in care s-au articulat cuvintele: "Doi copii numarau o bila".

Propozitia asta iti da ecran albastru, te lasa mut, iti lungeste bratele inerte pe langa corpul putin cocosat, iti amorteste buza inferioara care trage dupa ea doi cm in jos mandibula, iti fixeaza privirea in gol si in timpul asta iti gadila la subrat centrul umorului care se tavaleste spasmotic pe jos in interiorul corpului ramas perplex pe dinafara.

E un umor sec dar inteligent, savuros si zemos de ti se prelinge pe degete pana la cot in incercarea de a nu scapa nicio picatura pe jos.

Treaba grea cu umorul. Trebuie sa mergi intr-o echilibristica sub atenta supraveghere a lui Newton pe o sârma ingusta bine unsa cu vaselina. Cazi in stanga si vei da de cei care te dezumfla cu o miscare scurta din poignet ce da cap in cap atomii de azot cu cei de oxigen din aer si iti spun cu un ton superior "o stiam p'asta. E veche.". Te dezechilibrezi in dreapta si intalnesti aceiasi oameni, dar mai pe faza, care te lasa sa construiesti bancul pana spre replica climaxica si o spun inaintea ta, desumflandu-te.

Pe locul doi, dupa bancul din introducere se afla urmatoarea discutie in care un prieten ii spune celuilalt:
- Mi-am format un cvartet.
Celalalt intreaba:
- Pai si cati sunteti?
- Suntem trei.
- Cum trei?
- Pai da, eu si cu frate-miu.
- Pai ce, tu ai frate?
- Nu, dar de ce intrebi?

Cata prezenta de spirit! Ce inteligenta! Ce sclipire! Cat umor eliberat in doze treptate! Cat farmec!
Dar destul despre mine. Voi ce mai ziceti?