Eu cand vreau sa fluier, fluier. A paguba

Pe principiul ca la ora 22:15, la un film romanesc, nu merge nimeni si dorind sa particip cu doi bani la dezvoltarea cinematografiei, ne-am dus.
Conducerea mall-ului ne-a facut o surpriza. Auzind ca mergem, a chemat repede o mare si galagioasa gasca de tineri. Erau doi cate doi adunati in jurul unui cornet mare cu popcorn. El avea ultimele replici la moda in cartier, ea radea zgomotos aranjandu-si strampii de sub fusta scurta.

Desi asa multa lume, am cumparat ultimele doua bilete. Se vedea ca erau pastrate special pentru noi caci altfel nu stiu cum au rezistat necumparate doua locuri in primul rand. La margine.
Mai mult, cateva persoane educate si foarte informate despre evolutia filmului au fost plasate strategic chiar in spatele nostru. Daca scapam o replica din film, ei o repetau binevoitor adaugand comentarii pertinente. Erau si foarte darnici. Daca voiam, puteam lua oricate boabe de porumb expandat. Tot ce aveam de facut era sa ne aplecam si sa le luam de pe jos.

Filmul foarte bun, violent dar credibil. Dramatismul si accentele tragice erau cu multa bunavointa diluate de hohotele de ras ale spectatorilor invitati special pentru atmosfera.

Mi-a placut.
Data viitoare cand vreau sa fluier, fluier. Acasa.

WC-ul corporatist

N-am prea inteles de ce, dar astora, cand construiesc peretii despartitori la wc-uri, li se termina caramizile cu vreo doua palme inainte de tavan.
Totul e bine si frumos cand singurul locatar temporar al baii sunt eu. Astfel, devin protagonistul unui film de razboi, in mijlocul unor bubuituri, obuze, schije, mortiere si atacuri cu gaze. Sunetele depasesc imaginatia lui Tchaikovsky in uvertura 1812.
Dar, cand sa-mi adun puterile pentru grand finale, inamicul intra brusc in scena si da probe pentru film amenintadu-mi rolul principal din cabina de alaturi.

Acum, pentru mine totul se transforma intr-un film psihologic. O gramada de intrebari existentiale si probleme filosofice inunda neuro-nul in timp ce punctul culminant ramane on hold. Ce sa fac cu noua audienta? Sa o ignor si sa dau play mai departe? Daca urmeaza sa ne intalnim ulterior si imi va cere autografe? Sa opresc filmul pentru publicitate pana se plictiseste vecinul si pleaca? Sa-i dau lui timpul de emisie si sa ma transform in spectator? Daca filmul lui e un lung metraj iar eu voi fi obligat sa intru in atmosfera?

Pana la urma, iau cea mai bine crescuta decizie: voi sista filmarile si voi da prim-planul concurentei. Asadar, dau fast forward si ajung repede la derularea genericului igienic.

Ies din scena dar simt ca mai am multe de spus in cinematografie.

Ma lasa rece

Biroul. El face actiunea din titlu.
De cateva saptamani am fost integrati intr-un program de testare a rezistentei umane la temperaturi cu liniuta. Avem tabara de baza la etajul 2 si ne pregatim pentru asaltul final al conducerii firmei.

Intre timp, am dat share la un calorifer electric. Mie mi-a revenit al 5-lea element. Filmul.

Despre blog

Dezvoltarea blogaritmica recenta mi-a determinat small bang-ul ce produce expandarea neuronului initial, ce avea si el cat de cat o densitate, intr-un univers fara consistenta si cam nul.
Fraza asta a fost intentionata sa explice titlul blogului.

Ce-i drept, as fi pus si eu unul mai inteligent, dar nu s-a lipit niciun neologism destept de neuro-nul propriu si in plus, nume ca "blogul lui Costel" erau luate. Asta e, daca te trezesti tarziu ... probabil ca nu ti-a sunat ceasul.

Astfel am parcurs un lung si anevoios drum evolutiv de la "N-ai blog, nu existi!" la "Am blog. Si ce-i cu asta?".

Now what?

Avertizare

Acest blog poate contine urme de idei. Rog alergicii sa ia aminte.
Pentru efecte secundare adresati-va ... respectuos!